miercuri, 15 octombrie 2014

Intr-o continua lupta cu kilogramele

Ma trezesc dimineata la ora 8.00.
Ma ridic cu greu din pat si apoi ma duc la baie pe jumatate adormita.
Ma spal, ma machiez si imi aranjez parul.
Ajung in dressing si incerc sa ma hotarasc cu ce sa ma imbrac. Din nou, o mare tristete ma apuca. Sunt inconjurata de o groaza de haine, dar degeaba. Nu exagerez, chiar am foarte multe haine, mai exact un dressing de 10 m2, dar tot nu stiu cu ce sa ma imbrac. Si nu, nu este vorba de fite, ci pur si simplu imi este greu sa gasesc cu ce sa ma imbrac. Majoritatea hainelor imi sunt mici, insa le pastrez in speranta ca o sa slabesc. Pe zi ce trece parca am tot mai putine haine. Insa de fapt, am tot mai multe kilograme in plus.
Si asa se intampla in fiecare dimineata.
Acum 4 ani am slabit de la 93 kg la 70 kg. Eram relativ multumita de greutatea mea. La o inaltime de 1,76 m, aveam un IMC normal, hainele pe care mi le doream imi veneau bine, deci totul era ok.
Din pacate insa, m-am "culcat" pe o ureche si kg au inceput sa se adune, iar acum am aproape 100 kg.
Acum 2 luni am facut o intindere urata la ligamentele de la genunchiul drept. De atunci, mi-am dat seama ca nu mai este de gluma cu greutatea mea. Trebuia sa fac ceva. Insa avand in vedere ca miscare nu am putut face, iar singura mea activitate a fost statul in pat, greutatea mea nu a scazut deloc. Totusi m-am chinuit sa nu mai urce.
Scriu postul acesta seara la ora 22.00, dupa ce m-am gandit toata ziua ce ar putea sa ma ajute sa slabesc. Rezultatul este blogul acesta, pe care voi incerca sa-l transform in motivatia mea pentru a slabi. Sper ca sustinerea voastra si dorinta de a fi slaba si sanatoasa sa ma ajute.
Voi reveni zilnic cu meniul meu si evolutia greutatii (sper favorabila :D).

Va imbratisez cu drag, Denisa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu